Tarragona

Tarragona este un oraş situat în Catalonia, în sudul Europei şi în nordul Spaniei.

El Camp de Tarragona, cu 450.000 de locuitori, constituie al doilea nucleu cel mai important după zona metropolitană din Barcelona.

Zona Barris de Ponent cuprinde 10 cartiere: Icomar, Riu Clar, Parc Riu Clar, Torreforta, La Granja, La Floresta, L’Albada, El Pilar, Camp Clar şi Bonavista. Împreună, alcătuiesc o populaţie de 35.000 persoane.

Au apărut în anii 60 şi 70, odată cu dezvoltarea industrială a oraşului şi, în special, a sectorului petrochimic pe de o parte (El Camp de Tarragona dispune de cea mai mare zonă industrială petrochimică din sudul Europei), şi cel turistic pe de altă parte, mulţumită plajelor şi coastei sale. Nu se poate concepe extinderea cartierelor din Tarragona ca pe o mişcare ordonată în care se implantează întâi industriile, pentru a deschide calea populaţiei în căutare de lucru: formarea cartierelor Barris de Ponent a fost stratificată şi dezordonată.

În primul rând, se constată sosirea persoanelor din sudul Spaniei, majoritatea din Andaluzia şi Extremadura, care se stabilesc în blocuri construite din iniţiativa întreprinderilor pentru a-i caza pe muncitori (blocul BIC, blocul ENHER, etc.), altele sunt construite din iniţiativă privată, promovate de agenţii imobiliare, dar sunt şi cazuri de construcţie proprie de locuinţe (unde sunt vizibile trăsături caracteristice locurilor de origine ale constructorilor) şi, în cele din urmă, construcţii de locuinţe sociale promovate de instituţii, care se concentrează în mod special în această zonă.

Această creştere demografică s-a produs pe baza unei planificări urbanistice de foarte slabă calitate, a unei izolări accentuate de lipsa mijloacelor de transport public eficiente, de lipsa serviciilor de baza (sanitare, educative, etc.) şi de existenţa unor situaţii sociale precare. Toate aceste imprejurări au favorizat izolarea evidentă faţă de centrul Tarragonei. Acest lucru a dus la o stigmatizare care s-a perpetuat mai departe între localnici.

Mai târziu, în anii 80 şi 90, Spania încetează să mai fie o ţară de emigraţie şi devine ţară de imigraţie, iar din acel moment Tarragona înregistrează o sosire constantă de imigranţi, în mod special marocani, sudamericani, subsaharieni şi persoane din estul Europei.