În cadrul unei teze de doctorat în sociolingvistică urbană, lucrez în prezent asupra implicării femeilor în lumea rap-ului, ca mijloc subversiv al relaţiilor de dominaţie, în vederea vizibilităţii şi responsabilităţilor în spaţiul public. În acelaşi timp, particip într-un program de cercetare despre discriminările lingvistice.
Proiect de cercetare:
Obiectivul meu este de a chestiona modul în care se păstrează o coeziune de ansamblu într-un proiect despre migraţii, marcat de plurilingvismul şi diversitatea participanţilor, precum şi acela de a reflexiona asupra mijloacelor de prezervare a bogaţiei pe care o reprezintă tocmai această diversitate. Ipoteza mea: limbile vorbite şi reprezentările despre acestea vor juca în mod probabil un rol în relaţiile dintre diverşii participanţi şi în realizarea lucrării lor comune.Mai concret, lucrarea se va baza pe observaţiile legate de colaborarea profesională dintre actori, dar şi pe interviuri semi-directive cu locuitorii, artiştii şi cercetătorii.