MIGRAŢIA ŞI CONSTRUIREA EUROPEI. Glasul Tarragonei Ponent.
INTRODUCERE
Această lucrare de cercetare pe care o voi prezenta face parte dintr-un proiect inovator, riscant şi mai ales foarte uman. Este o adevărată provocare în care s-au îmbinat diverse discipline, de la artă până la aspecte socioeducative, dar şi o clară parte ştiinţifică cu o perspectivă socială. Este un ansamblu de autori, care din domeniul lor profesional au contribuit la crearea unui proiect comun. O creaţie comună dobândită pe diferite căi. Destinaţia: crearea unui discurs exprimat printr-o serie de materiale în jurul subiectului migraţiei în contextul european, cu scopul de a promova dialogul intercultural între diversele ţări ale Europei.
Aşadar, contribuţia mea la proiect s-a desfăşurat de pe teritoriul spaniol şi pe baza unui studiu concis de cercetare în cartierele din Zona Ponent din oraşul Tarragona (Catalonia, Spania). Alegerea acestui spaţiu nu a fost o întâmplare. De fapt, motivul este relaţia profesională, având în vedere că acolo îmi desfăşor activitatea de educatoare socială cu Fundaţia Casal l’Amic, o entitate foarte bine stabilită şi recunoscută în acest teritoriu. De asemenea, zona aleasă de acţionare are o trăsătura clar definitorie în comun cu restul spaţiilor alese (cartierul Blosne în Franţa şi oraşul Cluj în România): o istorie marcată de procesele migratoare.
Cercetarea se derulează în jurul construcţiei cartierelor din Zona Ponent ca şi teritoriu construit şi încă în construcţie datorită migraţie; migraţia sosită cu peste cincizeci de ani în urmă din restul Statului spaniol şi care a fost esenţială pentru crearea acestei zone din oraş. Cu toate acestea, adevărul este că fluxurile migratoare şi-au schimbat caracteristicile şi în prezent migraţiile sunt originare din alte ţări. Bineînţeles că această situaţie determină şi defineşte în continuare teritoriul, care se află în constantă modificare. Munca etnografică cu colective de emigranţi a permis, în mod sigur, să se cunoască în amănunt strategiile cotidiane, aspiraţiile şi chiar imaginile colective ale acestora, aspecte care ne ajută să înţelegem o realitate globală. Iată una dintre valorile adăugate ale proiectului: mizarea pe aspectul socio-ştiinţific.
Pentru realizarea acestei analize am folosit ca instrument principal de cercetare relatarea vieţii, povestirile unor persoane care locuiesc în Zona Ponent după ce au decis să se stabilească acolo din diverse motive. Aşadar, acest lucru mi-a permis să efectuez o analiză bazată pe povestirile locuitorilor din zonă, ceea ce ne ajută să oferim mijloace pentru înţelegerea migraţiei şi cugetarea asupra acesteia, evitând să tragem concluzii generale absolutiste.
Este adevărat că ştiinţele sociale permit să se formuleze generalizări, fără însă a pretinde să adopte un caracter absolutist, ci mai curând cu scopul de a obţine orientări. Am încercat să fiu obiectivă cu elaborarea studiului, ţinând cont totodată de concepţia concretă şi subiectivă pe care o deţin persoanele despre societate (Pujadas, 1992). În cazul de faţă este vorba de persoanele care au dorit să se exprime, să ne împărtăşească povestea lor pentru acest proiect.
Miza mea pe folosirea metodei biografice se datorează dorinţei de a scoate în evidenţă anumite aspecte ale migraţiei, explicate la persoana întâi de către protagonişti. Relatările personale dezvăuie complexitatea relaţiilor din jurul unui individ şi ne arată cum interacţionează acesta cu structurile sociale şi sistemul de valori (Prat, 2004). Prin urmare, este un instrument cu care putem obţine informaţii valoroase, care odată analizate pot scoate la iveala aspecte sociale de mare semnificaţie.
DE LA TARRAGONA PONENT LA EUROPA
Capacitatea de mişcare este un factor determinant esenţial al omului, aşa cum spaţiul este o caracteristică a existenţei (Criado, 2001). Atât capacitatea de mişcare cât şi spaţiul ţes structura lumii prin intermediul omului. Putem afirma că această mobilitate intrinsec umană are la bază două motivaţii: mobilitatea accidentală, aleatorie; sau mobilitatea nevoită, strategică. Ambele implică mişcare, o caracteristică care defineşte clar societatea noastră. Aşadar, concepţia de a pleca, de a-şi schimba locul, este dintotdeauna un ax de bază în proiectele de viaţă.
Construirea lumii noastre a fost posibilă mulţumită deplasărilor umane care au creat treptat istoria noastră. Mişcări care au avut ca rezultat contacte, schimbări în sânul omenirii şi care au permis definirea unor forme de înţelegere şi organizare a societăţii. Aceste afirmaţii pot părea prea filozofice, sau chiar topice, dar sunt situaţii care ne pot ajuta să înţelegem şi să găsim mijloace de analizare a migraţiei fără prejudecăti, acestea fiind deseori prea frecvente. Reflexia este un mod de a contribui la o dezbatere senină şi realistă asupra numeroaselor chestiuni legate de această realitate atât de variată, deoarece ajută la crearea unei perspective holistice care ne permite să afrontăm pozitiv gestionarea proceselor migratoare. Este necesar să afrontăm realitatea şi să ştim ce cerinţe prezintă, cerinţe proiectate de către o societate vertiginos de schimbătoare, de o complexitate imensă şi care ne pune deseori la încercare.
Migraţia are loc în prezent şi îşi urmează cursul în cadrul contextului global, fapt pentru care este inseparabilă de momentul de faţă, nu doar pentru faptul că se desfăşoară în momentul prezent, nici pentru substanţialitatea sa, ci pentru că este un aspect structural la nivel mondial şi, prin urmare, european.
Pentru a înţelege cazul din Zona Ponent din Tarragona, care face parte din realitatea europeană, este important să cunoaştem contextul. Acest teritoriu este alcătuit din diferite cartiere (Bonavista, Campclar, Torreforta, El Pilar, La Granja, Riuclar, La Floresta, L’Albada, Parc Riuclar şi Icomar), create datorită dezvoltării industriale a oraşului, mai ales a sectorului petrochimic şi turistic. Această dezvoltare a atras diverse fluxuri migratoare din diferite zone ale Statului spaniol. Primirea acestor populaţii a influenţat puternic dezvoltarea, atât în această zonă în concret cât şi în Catalonia în general. Ne referim la anii 60 şi 70.
Alcătuirea Zonei Ponent s-a produs în mod treptat şi diversificat, ocazionând crearea diferitelor cartiere din prezent. Găsim blocuri construite din iniţiativa firmelor, ca reacţie la nevoia de locuinţe pentru muncitori. Altele sunt din iniţiativă privată, promovate de firme imobiliare. Dar reperăm şi un fenomen de construire proprie de locuinţe. În final, iniţiativa guvernului a avut ca rezultat promovarea locuinţelor sociale, majoritatea concentrate în această zonă a oraşului. Această dezvoltare atât de însemnată a populaţiei nu a fost însoţită de o reacţie eficace din partea autorităţilor politice, în special în cazul locuinţelor şi serviciilor. Începuturile acestei dezvoltări au fost grele pentru populaţiile care ajungeau la oraş în căutare de condiţii mai bune de viaţă, deoarece au fost nevoiţi să convieţuiască cu lipsuri la nivelul locuinţelor şi serviciilor publice (sanitare, de transport, educative), lipsuri care în prezent au fost satisfăcute. Ulterior (în anii 90), Zona Ponent şi restul Statului spaniol încetează să mai fie un teritoriu de emigrare, pentru a deveni centru receptor de emigranţi, moment în care se observă o intrare lentă şi constantă de populaţii de origini diverse: Maroc, America Latina, Senegal, Gambia şi Europa de Est.
Ne aflăm, deci, într-un teritoriu construit pe baza fluxurilor migratoare diverse. O construire promovată de persoane, incitată în mod direct şi indirect de industria emergentă a momentului. Două elemente fără de care Zona Ponent nu ar exista aşa cum există astăzi. Piaţa muncii a fost protagonista construcţiei din Zona Ponent, aşa cum a fost şi este în continuare protagonista construirii Europei. Apar mai multe întrebări: gestionarea migraţiilor trebuie să se desfăşoare în funcţie de piaţa muncii? Doar atât? În continuare vom vedea care este situaţia actuală, care ne poate ajuta să cunoaştem dinamica europeană din prezent, bineînţeles determinată de cele de mai sus.
Situaţia acestei zone în concret este aplicabilă la nivel european, comparabilă (într-o anumită măsură, bineînţeles) cu alte zone europene şi determinată de tendinţa Europei din ultimii ani. Mi se pare foarte potrivită descrierea de ansamblu a contextului actual făcută de Boeri şi Brücker (Blanco, 2006) dintr-o perspectivă generală, cu afirmarea că se pot identifica două tendinţe contradictorii. Pe de o parte, numărul de persoane care provin din ţări ne-europene creşte constant, transformând Europa în prima regiune receptoare din lume, depăşind America de Nord. Pe de altă parte, politicile de imigrare din aproape toate ţările Uniunii Europene sunt tot mai restrictive. Împreună cu alţi factori, această contradicţie a ocazionat ca imigrarea să fie una din principalele motive de îngrijorare ale cetăţenilor şi responsabililor politici, devenind subiect constant în dezbateri şi polemici, iar deseori este un element de conflict social. Este evident că realitatea migraţiei reprezintă în ziua de astăzi, la nivel mondial, unul din fenomele umane cele mai importante şi este responsabilă (în parte) de o schimbare socială profundă şi rapidă, cu enorme consecinţe economice, politice, demografice şi culturale.
Ne aflăm într-o situaţie care nu este deloc uşor de gestionat, cam labirintică. Joaquín Arango vorbeşte despre o situaţie vijelioasă (Blanco, 2006) ca să explice momentul prin care trece Europa privind imigraţia. Da, imigraţia, nu migraţia, căci aceasta din urmă ar cuprinde şi emigraţia. Arango pune accentul pe imigrare, căci acesta este fluxul persoanelor „venite din afară”, cauza polemicilor şi unul din subiectele de vârf în ziua de astăzi atât la nivel politic cât şi cetăţenesc.
Relaţia Europei cu imigraţia se poate descrie ca o relaţie cu caracter de trage-împinge. Pe de o parte, se vorbeşte deseori despre necesitatea de imigraţie pentru a acoperi lipsurile anumitor ţări; pe de altă parte, politicile tot mai restrictive sugerează că realitatea este diferită, că nu există imigraţie „necesară” şi că imigraţia este privită ca o ameninţare, deci că ne aflăm într-o situaţie de imigraţie nedorită. Acest paradox se manifestează atât în domeniul politic cât şi în cel cetăţenesc şi adoptă forme diferite. Una dintre cele mai grave şi îngrijorătoare este apariţia şi dezvoltarea partidelor politice care aleg ca emblemă respingerea imigraţiei. Chestiunea imigraţiei este foarte politizată şi se foloseşte ca subiect de dispută (Arango a Criado, 2006), ceea ce nu face altceva decât să încurajeze atmosfera de crispare. Acest lucru are repercusiuni directe asupra atmosferei europene şi provoacă reacţii adverse împotriva populaţiilor de imigranţi, motiv de conflict între cetăţeni. Dar situaţia nu se limitează doar la conflicte între cetăţeni sau la rezidenţa imigranţilor. Aşadar, observăm că Europa are în general o relaţie dificilă, incomodă şi recentă cu imigraţia şi că îi este greu să găsească strategii de gestionare a populaţiei sosite din alte ţări. Strategii de legatură cu ţările de provenienţă, dar şi privitoare direct la persoanele care emigrează din ţările lor spre Statele membre ale Uniunii Europene.
După cum explică foarte clar Sami Naïr (2006), Europa, mai ales în ultimul timp, îşi axează politica în principal pe gestionarea concurenţei, în detrimentul dezvoltării şi a locurilor de muncă. Acest lucru determină în cea mai mare parte politicile europene de imigraţie bazate pe o concepţie funcţionalistă a imigraţiei, bineînţeles în sens economic. Cu toate acestea, politicile de Stat – fără să uităm perspectiva menţionată şi practicată de Comisia Europeana – încep să administreze imigraţia puţin diferit, având în vedere că trebuie să se înfrunte cu problematici de bază care nu se abordează la un nivel mai ridicat. Statele încep, deci, să practice politici care nu ţin cont doar de nevoia de mână de lucru, ci şi de chestiuni referitoare la identitate, aspecte precum gradul de acceptare de către populaţia autohtonă, capacitatea de primire, de convieţuire, etc. Observăm, deci, diferenţe instituţionale în politicile de gestionare a imigraţiei, chiar dacă fac parte din aceeaşi structură. De asemenea, nu trebuie să uităm că fiecare Stat are legimitate pentru a gestiona imigraţia după cum crede de cuviinţă. Cu privire la situaţia europeană actuală referitoare la intrarea de populaţie şi la posibilitatea de rezidenţă, Naïr (2006) afirmă că regulamentele în vigoare sunt mai mult defensive decât preventive. Aceste regulamente lasă pe plan secundar punctul de vedere al politicilor externe, din perspectiva cărora nu ar fi vorba doar de o problemă care afectează Statul la nivel interior, ci de o problemă de cooperare şi dezvoltare care depăşeşte concepţia imigraţiei ca instrument de ajustare a pieţii de muncă.
GLASURILE
Dupa ce am descris în termeni generali contextul actual, mi se pare oportun să abordăm un punct de vedere mai concret, complet specific, referitor la persoane particulare, oameni cu istorii migratoare şi locuitori ai zonei unde mi-am desfăşurat cercetarea, Zona Ponent din oraşul Tarragona. Am căutat persoane care şi-au părăsit locul natal, pentru a le face glasul auzit şi pentru a expune procesul la persoana întâi. Glasul lor este canalizat prin relatările vitale ale persoanelor protagoniste ale migraţiilor, ale persoanelor care au întreprins un proces migrator. Ideea este să servim ca difuzor al experienţelor lor personale, care în acelaşi timp reflectă contextul.
Punctele de la care am pornit au fost diverse relatări vitale, bazându-mă pe convingerea că acestea reprezintă un instrument metodologic de analiză a realităţii, care ne permite să profundizăm de la nivel individual, până să ajungem la aspecte din domeniul social. Chiar dacă metoda biografică poate cuprinde numeroase aspecte, am dorit să mă axez doar pe aspectul migrator. Conectarea relatărilor vitale cu fenomenul migrator ne permite să cunoaştem părerile persoanelor care călătoresc, aspectele care au influenţat decizia de a părăsi locul de origine, dar şi numeroasele aspecte (de rudenie, de muncă, economice, emoţionale şi aşa mai departe) care intră în joc când o persoană decide să migreze. În cadrul acestor variabile nenumărate care se activează când migrezi, unele se situează într-un nivel foarte intim, personal, pe care am dorit să îl scot în relief. Cu aceste povestiri de viaţă am dorit să scot în evidenţă unele aspecte care pot fi analizate doar de cine le-a trăit. Pun accentul special pe locul pe care îl ocupă migraţia în cadrul globalităţii unei relatări vitale, un aspect alcătuit din construcţii atât de subiective încât analiza lor este extrem de complexă. În ciuda acestei complexităţi, mi s-a părut interesant să lucrez în această direcţie.
Aceste două aspecte atât de strâns legate între ele au apărut într-un fel mai mult sau mai puţin explicit în cadrul relatărilor vitale. Când explicăm viaţa noastră, vorbim de noi înşine şi ne construim ca subiecţi individuali şi sociali pe măsură ce interacţionăm. Când relatăm propria noastră viaţă, ne amintim, ne îndreptăm spre trecut dintr-un prezent concret, poate chiar dintr-o perspectivă de viitor. Ne transmitem povestea noastră enumerând situaţii şi trăiri comunicate cu sentimente specifice, mereu cu ajutorul unui scenariu care narează viaţa, punând accentul pe unele aspecte şi omiţând altele. Este o naraţiune care aparţine momentului în cauză, într-un spaţiu şi un timp concret, o naraţiune în care interacţionează construcţia individuală cu cea socială, bazată pe elemente ale minţii umane, elemente sociale care intră în joc, care se pun în mişcare pentru a se potrivi între ele, pentru a se constitui şi a fi, în final, o parte din noi. O construcţie care nu este nici rigidă, nici statică, nici egală cu oricare alta, deşi este observabilă, definibilă şi plină de semnificaţii.
Este evident că faptul de a migra este legat de o mulţime de situaţii concrete, într-un loc şi un timp concret şi, cum spuneam mai devreme, este o realitate care s-a desfăşurat de-a lungul întregii istorii a omenirii. O omenire strâns legată de dorinţa de a trăi bine, iar această dorinţă de a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă sunt motorul oricărei migraţii. Mişcări care au fost, sunt şi vor fi o activitate caracteristică a omului, obişnuită şi prezentă în viaţa de zi cu zi în toate culturile. O dorinţă exprimată astfel: „Când eşti tânăr nu te gândeşti la altceva decât să prosperezi puţin în viaţă, nu? Atunci am emigrat în Catalonia” (J.J.B.), sau: „Nu am suferit de foame. Nu aveam atâtea, dar… nu am suferit de foame sau ceva de genul ăsta. Treaba e că sunt foarte independent, să rămân cu bunicii şi cu mătuşile mele… nu prea îmi plăcea. Eu vroiam ca ce e al meu să fie al meu şi gata. Atunci am venit în Barcelona” (A.P.M.).
O deplasare care îi schimbă viaţa celui care o realizează, pentru a începe alta la destinaţia aleasă. O traiectorie care presupune o schimbare a spaţiului fizic în care trăieşti, o schimbare la nivelul persoanelor, schimbarea anumitor obiceiuri şi multe alte schimbări, readaptări vitale. Şi în aceste schimbări stă experienţa individuală a migraţiei, deoarece doar persoana care le trăieşte ştie ce înseamnă. O schimbare care poate determina, atât pozitiv cât şi negativ, începutul unei noi vieţi şi care va defini, în parte, stabilirea realităţii migratoare în istoria persoanei care migrează. Este interesant să vezi experienţa acestei schimbări în persoanele care au trăit-o. Toate persoanele care şi-au explicat experienţa în relatările vitale au menţionat această schimbare ca pe un moment oarecare din viaţa lor. Un moment oarecare, fără să pună vreun accent special pe el în comparaţie cu alte momente narate, fără sa îl redea ca pe un moment hotărâtor sau un punct de inflexiune în viaţa lor. Totuşi, nu trebuie să credem că nu îl consideră important, ci că îl trăiesc ca şi cum ar fi o decizie ca oricare alta, un moment ca oricare altul, nu ca axa centrală a povestirii narate: „Am venit pentru că aveam rude aici. Am rămas pentru că aveam de lucru” (F.V.), sau „De acolo am ajuns aici. Din 2007, vara lui 2007. Fratele meu mi-a trimis un contract de muncă, că are aici trei localuri” (R.E.). Aceste două citate sunt singurele momente în care se explică procesul migrator în cadrul naraţiunii, momentul schimbării pentru cele două persoane. Dincolo de această explicaţie, nu menţionează nimic altceva de-a lungul întregului discurs referitor la schimbare. Pornind de la aceste citări, naraţiunile celor două persoane (ceea ce se întâmplă şi cu restul participanţilor) se bazează pe explicarea vieţii la locul de destinaţie, în cazul de faţă Zona Ponent din Tarragona. O destinaţie care ar putea fi considerată o destinaţie exclusiv de muncă, căci restul se construieşte în jurul şi în funcţie de acest aspect. În mod clar, munca la locul de destinaţie a fost elementul central în toate relatările analizate, astfel încât traiectoria definita de locurile de muncă a reprezentat scenariul relatării de viaţă pentru toţi participanţii. De exemplu: „Atunci… să vină Cutare şi să intre aici la Cervi [firma de anvelope], pe şoseaua din Valencia. Acolo am început să lucrez şi pe urmă… locuiam aici cu sora mea. La 20 de ani deja eram muncitor calificat de categoria întâi aici la Cervi” (J.P.N.).
Joan Prat explică că relatările vitale pun accentul deseori pe menţionarea unor fapte care au provocat schimbări cruciale în traiectoriile vitale sau care au marcat restul vieţii. Aceste fapte care apar în relatări pot să fie de natură total decisivă în viaţa unei persoane, dar pot fi menţionate şi pentru că au avut o influenţă în viaţa personală, fără ca acest fapt sa însemne că toată povestea se derulează în jurul său, fără ca migraţia să devină realitatea centrală în viaţa participanţilor, fără să se refere constant la el în relatarea lor.
De asemenea, această abordare se datorează şi lipsei de referinţe din locul de origine al participanţilor. În momentul sosirii în Zona Ponent din Tarragona, relatările se axează pe explicarea vieţii în acest teritoriu, pe când referinţele la locul de unde au sosit devin nesemnificative. Un argument posibil al acestui fapt este caracterul voluntar al migraţiei. În toate cazurile studiate, migraţia a fost voluntară şi nu doar atât, căci predispoziţiei i se adaugă şi o apreciere pozitivă a deciziei şi a consecinţelor aferente. Prin urmare, faptul de a fi trăit în mod pozitiv experienţa permite concentrarea relatării pe momentul prezent, pe contextul local de sosire, deoarece acesta satisface necesităţile lor, fără să existe o dorinţă predominantă de a se întoarce.
În cele din urmă, propunerea de a analiza aceste rezultate (deşi sunt conştientă de concizia analizei) pretinde să ilustreze necesitatea de a adăuga şi de a transmite seninătate situaţiei pe care o trăim, fără să cădem în extrema naivităţii, dar subliniind o explicaţie a situaţiei actuale cu ajutorul persoanelor migrante în calitate de subiecţi activi. Această doză de normalizare a migraţiei exprimată în cuvinte de către participanţii subiecţi este necesară pentru a cunoaşte elementele care intră în joc în construcţia socială a migraţiei, dar fără să intrăm în reducţionisme, deoarece este un subiect foarte complex. Pentru că de la această construcţie socială porneşte percepţia fenomenului migrator, o percepţie care trebuie să funcţioneze în pozitiv pentru a reuşi să reducem distanţele dintre migrant şi autohton. O percepţie care trebuie difuzată la nivel politic, la nivelul mijloacelor de comunicare şi la cel cetăţenesc. Cu acest scop, este indispensabil să combatem prejudecăţile existente şi să abolim practicile şi discursurile înjositoare care produc inegalităţi. Este evident că pentru aceasta trebuie să fim conştienţi de adevăratele dimensiuni ale semnificaţiei pe care o au societăţile multiculturale, care nu sunt un fapt imaginar, ci o realitate. O realitate şi multe încercări care solicită urgenţă în reorganizarea instrumentelor legale necesare şi, nu mai puţin important, nevoia de a îngriji percepţia publică.