NANI BLASCO

 

Am realizat două tipuri de filme video: cele care reprezintă un colectiv şi cele care narează povestiri personale.

Scopul meu iniţial era să culeg mărturiile diferitelor generaţii de emigranţi şi să aflu dacă aceştia doresc să se întoarcă în ţara lor. Corespondenţele au evoluat pe măsură ce se desfăşurau rezidenţele.

În Cluj-Napoca am întâlnit discriminarea brutală a ţiganilor, expulzaţi din centru într-o tabără, alături de depozitul de gunoi numit Pata Rât.

În Rennes, Mustapha Laabid explică cum un club de fotbal de cartier, Rennes Intermed, desfăşoară o muncă de inserţie socială şi profesională.

Lidia Altagracia povesteşte cum a ajuns în Franţa, situaţia sa personală şi dorinţa sa de a se întoarce în Republica Dominicană împreună cu soţul său breton. Dar ce se va întâmpla cu fiica sa? Acesteia i se adresează Corespondenţa.

Ana este un exemplu despre ce înseamnă despărţirea de familie. Părinţii săi au emigrat în Spania. Incertitudinile şi lipsurile Anei sunt exprimate în cuvintele pe care le trimite părinţilor săi.